Francisco Franco, dictatorul care și-a dorit ca Spania să devină monarhie după moartea sa. „Sunt responsabil doar în fața lui Dumnezeu și a istoriei”

Francisco Franco, pe numele complet Francisco Franco Bahamonde, a fost un militar și dictator spaniol (între 1936 și 1975), ajuns la putere în mod abuziv în urma războiului civil împotriva republicanilor, război care a avut loc între 1936 și 1939.

La acea dată, Francisco Franco a fost susținut de reprezentanții Italiei Fasciste și de Germania nazistă, instaurând un regim dictatorial de extremă dreaptă și auto intitulându-se conducător al statului. Cu toate că a fost sprijinit de liderii statelor Axei în mișcarea lui de a se poziționa în fruntea statului, Franco a încercat să păstreze neutralitatea Spaniei în cel de-Al Doilea Război Mondial și chiar a salvat evrei refugiați în Spania.

• Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui…
• România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram…

Franco Francisco a fost președintele Spaniei până la moartea sa în anul 1975 atunci când Spania, așa cum decisese Franco înainte să moară, a reinstaurat monarhia odată cu venirea pe tron a regelui Juan Carlos I al dinastiei Bourbon.

Francisco Franco s-a născut într-o familie modestă

Francisco Franco s-a născut la 4 decembrie 1892, în Ferrol, Spania, într-o familie modestă dar care avusese implicații militare. De aici și decizia lui de a urma o carieră în armată. A absolvit Academia de Infanterie din Toledo și a luptat în diverse campanii militare, inclusiv în Războiul Rif din Maroc, unde a obținut recunoaștere pentru abilitățile sale de lider și de strateg. (Războiul Rif a durat între 1921 și 1926 și a avut loc între forțele militare spaniole și triburile berberilor din regiunea muntoasă numită Rif, din Maroc. Unele dintre cele mai sângeroase confruntări au avut loc la 22 iulie și la 9 august 1921, în aproprierea orașului marocan Annual, în urma cărora au pierit aproximativ 12.500 de spanioli).

În 1923, Francisco Franco a fost numit comandant al Legiunii străine spaniole, iar trei ani mai târziu, în 1926, a devenit cel mai tânăr general de brigadă al armatei.

Și-a dovedit abilitățile de autoritarist dur și fără scrupule

Întors în Spania pentru a se instala în fruntea Academiei Militare Naționale, în 1927, șapte ani mai târziu (în 1934) Francisco Franco și-a dovedit abilitățile de autoritarist dur și fără scrupule în momentul în care i s-a cerut să reprime o grevă a minerilor din Masturias, la ordinul său fiind uciși peste 2000 de mineri și alți muncitori care fuseseră acuzați că ar fi fost simpatizanți ai Marxismului. Doi ani mai târziu, în 1936, atunci când a fost invitat să participe activ în cadrul unei lovituri de stat de dreapta cu rolul de a răsturna guvernul Republicii Spaniole, Franco nu doar că a acceptat netăgăduit, dar și-a dovedit și calitățile de mare anti comunist în timpul revoltei izbucnite la 17 iulie 1936, drept urmare a fost desemnat comandantul forțelor naționaliste cu titlul de „Generalísimo”. Revolta i-a luat prin surprindere pe Francisco Franco și oamenii lui care sperau la o răsturnare rapidă a guvernului, ceea ce nu s-a întâmplat. Forțele republicane au dovedit o rezistență puternică, astfel că revoluția s-a transformat într-un război civil care a durat aproape trei ani.

Războiul civil spaniol (1936-1939) a fost o perioadă crucială în viața lui Franco. A fost un conflict între guvernul republican de stânga și rebelii naționaliști de dreapta, conduși de Franco. Naționaliștii au primit sprijin din partea unor elemente conservatoare, a unor regimuri fasciste precum Germania nazistă și Italia fascistă, precum și a unor grupuri naționaliste.

Conducătorul de facto al Spaniei

Forțele naționaliste ale lui Franco au ieșit victorioase în 1939, după trei ani de conflict brutal. Astfel, el a devenit conducătorul de facto al Spaniei, instaurând o dictatură care avea să dureze aproape patru decenii.

Dictatura lui Franco s-a caracterizat prin autoritarism, cenzură și suprimarea opoziției politice. A centralizat puterea în mâinile sale, iar regimul său a impus un control strict asupra tuturor aspectelor societății spaniole, inclusiv asupra economiei, educației și culturii. Regimul lui Franco a promovat o ideologie naționalistă și conservatoare, cu un accent puternic pe tradițiile spaniole și pe catolicism.

În timpul cât a fost la putere, Franco a menținut o politică de izolare față de afacerile internaționale, în special în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Deși a menținut o politică oficială de neutralitate în timpul războiului, a oferit sprijin Germaniei naziste și Italiei fasciste într-o măsură limitată. După război, Spania a fost izolată din punct de vedere diplomatic și s-a confruntat cu provocări economice. Mulți oficiali spanioli au declarat că Franco nu ar fi ezitat să se alăture oficial celui de-Al Doilea Război Mondial dacă Adolf Hitler i-ar fi oferit Marocul francez, în octombrie 1940 însă, tot istoricii comentează că decizia nu era deloc una ușoară, Hitler nedorind să riște afectarea relațiilor cu noul guvern francez de la Vichy.

În 1954, Francisco Franco a declarat homosexualitatea ilegală în Spania.

În 1957, l-a ajutat pe fostul dictator fascist croat Ante Pavelic să se mute în secret în Spania.

I-a permis fostului dictator fascist croat Ante Pavelic să se mute în secret în Spania, în 1957.

Regimul său a colaborat cu rețelele de informații ale Axei, permițându-le să spioneze navele aliate care se deplasau prin strâmtoarea Gibraltar.

În ciuda acordului încheiat cu Aliații în 1944, Franco a continuat să furnizeze informații Axei și a introdus ilegal în Germania cel puțin 800 de tone de materiale de război.

Pe măsură ce secolul al XX-lea se apropia de sfârșit, presiunea pentru schimbare a început să crească în Spania. Starea de sănătate a lui Franco s-a deteriorat și, în 1975, l-a numit pe prințul Juan Carlos drept succesor. La moartea lui Franco, la 20 noiembrie 1975, Juan Carlos I a devenit rege al Spaniei și s-a angajat într-un proces de tranziție a țării către o monarhie constituțională și democrație.

Un simbol al stabilității și salvatorul Spaniei

În iulie 1974, Francisco Franco suferise un atac de tromboflebită care a fost cauza declanșării mai multor afecțiuni ale dictatorului, astfel că în următoarele 16 luni, acesta ajunsese să sufere de insuficiență renală parțială, bronhopneumonie, sânge coagulat în faringe, edem pulmonar, peritonită bacteriană, hemoragie gastrică, șoc endotoxic și, în cele din urmă, stop cardiac.

În timp ce unii îl consideră pe Francisco Franco un simbol al stabilității și salvatorul Spaniei de influența comunistă în timpul Războiului Civil, în memora altora Franco a rămas dictatorul care a instaurat un regim represiv și autoritar.

În 1977 a fost adoptată o lege a amnistiei care împiedica orice anchetă penală privind anii Franco. Statuile lui Franco au fost îndepărtate și multe străzi au fost redenumite, pentru a șterge semnele evidente ale trecutului fascist al Spaniei.

Un simbol al moștenirii lui Franco

În 2007, în Spania a fost adoptată Legea memoriei istorice care urmărește să recunoască și să comemoreze victimele Războiului Civil și ale dictaturii ulterioare.

În august 2018, guvernul spaniol, condus de prim-ministrul Pedro Sánchez, a aprobat exhumarea rămășițelor fostului dictator spaniol generalul Francisco Franco din mausoleul Valea celor căzuți (Valle de los Caídos) de lângă Madrid. (Valea celor căzuți este un monument controversat construit în timpul regimului lui Franco pentru a-i onora pe cei care au murit în Războiul Civil spaniol. Acesta conține rămășițele atât ale luptătorilor republicani, cât și ale celor naționaliști).

Decizia de a muta rămășițele lui Franco a făcut parte dintr-un efort mai amplu de a aborda memoria istorică a Spaniei și de a se împăca cu trecutul său. Regimul lui Franco, care a durat de la sfârșitul Războiului Civil Spaniol din 1939 până la moartea sa în 1975, a fost caracterizat de un regim autoritar, de încălcări ale drepturilor omului și de represiunea adversarilor politici. Însăși Valea celor căzuți a fost văzută de mulți ca un simbol al moștenirii lui Franco și o amintire dureroasă a trecutului.

După mai multe bătălii juridice și dezbateri, rămășițele lui Franco au fost exhumate la 24 octombrie 2019 și reînhumate într-un mormânt de familie privat, în cimitirul Mingorrubio-El Pardo de la periferia Madridului. Această mișcare a avut ca scop reducerea glorificării publice a moștenirii sale.

Sursa:

https://www.britannica.com/biography/Francisco-Franco

Vă mai recomandăm să citiți și:

Spania, pregătită să semneze un acord cu Marea Britanie privind Gibraltarul

Isabela I a Castiliei, cea care a unificat Spania și a sponsorizat călătoriile lui Cristofor Columb

Un adevărat „titan” al dinozaurilor din Cretacic, dezgropat în Spania

Cele mai vechi coșuri din Europa, găsite în Peștera Liliecilor din Spania